Comunitatea de la Papa Francisc

Comunitatea Magnificat a fost prezentă la Al III-lea Congres Mondial al Mișcărilor Ecleziale și al Noilor Comunități. Ieria avut loc oaudiență cu Sfântul Părinte.

Iată cuvintele Papei Francisc:

Dragi frați și surori, bună dimineața!

Vă urez bun venit la Congresul pe care îl celebrați cu sprijinul Consiliului Pontifical pentru Laici. Îi mulțumesc cardinalului Ryłko, de asemenea pentru cuvintele sale, și episcopului Clemens. În centrul atenției voastre în aceste zile se află două elemente esențiale ale vieții creștine: convertirea și misiunea. Ele sunt intim legate. Într-adevăr, fără o convertire autentică a inimii și a minții, Evanghelia nu este proclamată, dar dacă nu ne deschidem spre misiune, convertirea nu este posibilă și credința devine sterilă. Mișcările și noile comunități pe care le reprezentați sunt acum proiectate în faza de maturitate eclezială, care necesită o atitudine vigilentă de convertire permanentă, pentru a face ca impulsul evanghelizator să fie tot mai viu și mai rodnic. De aceea, doresc să vă ofer câteva sugestii pentru drumul vostru de credință și de viață eclezială.

1. În primul rând, este necesar să se păstreze prospețimea carismei: nu stricați această prospețime! Prospețimea carismei! Înnoirea mereu a „primei iubiri” (cf. Ap 2,4). Cu timpul, de fapt, crește tentația de a ne mulțumi, de a ne rigidiza în tipare liniștitoare, dar sterile. Tentația de a încuia Duhul: aceasta este o tentație! Cu toate acestea, „realitatea este mai importantă decât ideea” (cf. ap. Evangelii gaudium, 231-233); dacă o anumită instituționalizare a carismei este necesară pentru însăși supraviețuirea acesteia, nu trebuie să ne iluzionăm că structurile externe pot garanta acțiunea Duhului Sfânt. Noutatea experiențelor voastre nu constă în metode și forme, care sunt importante, ci în dispoziția de a răspunde cu entuziasm reînnoit la chemarea Domnului: acest curaj evanghelic este cel care a permis nașterea mișcărilor voastre și a noilor comunități. Dacă formele și metodele sunt apărate de dragul lor, ele devin ideologice, departe de realitatea în continuă evoluție; închise la noutatea Duhului, ele vor sfârși prin a înăbuși chiar carisma care le-a generat. Trebuie să vă întoarceți mereu la sursele carismelor și veți găsi impulsul de a face față provocărilor. Nu ați făcut o școală de spiritualitate ca aceasta; nu ați făcut o instituție de spiritualitate ca aceasta; nu aveți un mic grup… Nu! Mișcare! Mereu pe drum, mereu în mișcare, mereu deschisă la surprizele lui Dumnezeu, care vin în ton cu prima chemare a mișcării, acel carismă fundamental.

2. O altă întrebare se referă la modul de primire și însoțire a oamenilor din timpul nostru, în special a tinerilor (cf. ap. Evangelii gaudium, 105-106). Facem parte dintr-o umanitate rănită, – trebuie să ne spunem acest lucru! – în care toate agențiile educaționale, în special cea mai importantă, familia, întâmpină grave dificultăți în întreaga lume. Omul de astăzi se confruntă cu grave probleme de identitate și are dificultăți în a face propriile alegeri; prin urmare, el are o dispoziție de a fi condiționat, de a delega altora deciziile importante ale vieții. Trebuie să rezistăm tentației de a înlocui libertatea oamenilor și de a-i dirija fără a aștepta să se maturizeze cu adevărat. Fiecare persoană are propriul său timp, merge pe propriul său drum, iar noi trebuie să însoțim această călătorie. Progresul moral sau spiritual obținut apelând la imaturitatea oamenilor este un succes aparent, destinat să se prăbușească. Mai bine câteva, dar mereu mergând fără să caute spectacolul! Pe de altă parte, educația creștină necesită o însoțire răbdătoare, care să știe să aștepte timpul fiecăruia, așa cum face Domnul cu fiecare dintre noi: Domnul este răbdător cu noi! Răbdarea este singura modalitate de a iubi cu adevărat și de a-i aduce pe oameni la o relație sinceră cu Domnul.

3. O altă indicație este să nu uităm că bunul cel mai de preț, pecetea Duhului Sfânt, este comuniunea. Este harul suprem pe care Isus l-a câștigat pentru noi pe cruce, harul pe care îl cere neîncetat pentru noi când a înviat, arătând Tatălui rănile sale glorioase: „După cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis”(Ioan 17,21). Pentru ca lumea să creadă că Isus este Domnul, trebuie să vadă comuniune între creștini, dar dacă vedeți diviziuni, rivalitate și cârtire, terorismul bârfei, vă rog… dacă vedeți aceste lucruri, indiferent de cauză, cum puteți evangheliza? Amintiți-vă acest alt principiu: „Unitatea prevalează asupra conflictelor” (cf. ap. Evangelii gaudium, 226-230), pentru că fratele valorează mult mai mult decât pozițiile noastre personale: pentru el Hristos și-a vărsat sângele (cf. 1 Pet 1:18-19), pentru ideile mele nu a vărsat nimic! Adevărata comuniune, așadar, nu poate exista într-o mișcare sau într-o nouă comunitate dacă nu este integrată în comuniunea mai mare care este Sfânta noastră Maică Biserica Ierarhică. Întregul este mai mare decât partea (cf. Exhort. ap. Evangelii gaudium, 234-237), iar partea are sens în raport cu întregul. În plus, comuniunea constă și în abordarea împreună și unită a celor mai importante probleme, precum viața, familia, pacea, lupta împotriva sărăciei în toate formele sale, libertatea religioasă și educația. În special, mișcările și comunitățile sunt chemate să lucreze împreună pentru a ajuta la vindecarea rănilor produse de o mentalitate globalizată care se concentrează pe consum, uitând de Dumnezeu și de valorile esențiale ale existenței.

Prin urmare, pentru a atinge maturitatea eclezială, mențineți – repet – prospețimea carismei, respectați libertatea persoanelor și căutați întotdeauna comuniunea. Nu uitați însă că, pentru a atinge acest obiectiv, convertirea trebuie să fie misionară: forța de a depăși tentațiile și neajunsurile vine din bucuria profundă de a vesti Evanghelia, care stă la baza tuturor carismelor voastre. De fapt, „atunci când Biserica cheamă la angajament evanghelizator, ea nu face altceva decât să-i îndrepte pe creștini spre adevăratul dinamism al împlinirii personale” (Exortația apostolică, Ef. ap. Evangelii gaudium, 10), adevărata motivație pentru a-și reînnoi viața, deoarece misiunea este participarea la misiunea lui Hristos, care ne precede și ne însoțește întotdeauna în evanghelizare.

Dragi frați și surori, ați adus deja multe roade pentru Biserică și pentru întreaga lume, dar veți aduce roade și mai mari cu ajutorul Duhului Sfânt, care întotdeauna trezește și reînnoiește darurile și carismele, și cu mijlocirea Mariei, care nu încetează niciodată să-i ajute și să-i însoțească pe copiii săi. Mergeți înainte: mereu în mișcare… Nu vă opriți niciodată! Mereu în mișcare! Vă asigur de rugăciunile mele și vă rog să vă rugați pentru mine – chiar am nevoie – în timp ce eu vă binecuvântez din inimă.

Acum vă cer, cu toții împreună, să vă rugați Fecioarei Maria, care a experimentat acest lucru, să păstrați întotdeauna prospețimea primei întâlniri cu Dumnezeu, să mergeți înainte cu umilință, dar întotdeauna pe drum, respectând timpul oamenilor. Și apoi, de asemenea, să nu obosiți niciodată să aveți această inimă misionară.

Ave Maria…