Papa se adresează Fraternității Catolice

Reproducem discursul ținut de Sfântul Părinte Fraternității Catolice (din care face parte și Comunitatea) cu ocazia celei de-a 16-a Conferințe Internaționale. Este o lectură interesantă care stimulează o reflecție profundă asupra Renovării în ansamblul său. Lectură plăcută!

Sala Paul VI, vineri, 31 octombrie 2014

Dragi frați și surori, bine ați venit.

Vă mulțumesc pentru primire și vă salut pe toți cu afecțiune.

Știu că Fraternitatea Catolică a avut deja întâlnirea cu executivul și consiliul și că în această după-amiază veți începe cea de-a XVI-a Conferință Internațională cu dragul Părinte Raniero. Ați avut amabilitatea de a-mi trimite programul și văd că fiecare întâlnire începe cu discursul pe care l-am ținut reînnoirii carismatice la întâlnirea de la Stadionul Olimpic din iunie anul trecut. În primul rând, vreau să vă felicit pentru că ați început ceea ce era o dorință la vremea respectivă. De aproximativ două luni, Fraternitatea Catolică și ICCRS au început deja să lucreze, împărțind același birou în Palazzo San Calisto, în interiorul Arcei lui Noe.
Sunt conștient că nu trebuie să fi fost ușor să luați această decizie și vă mulțumesc din toată inima pentru această mărturie a unității, a curentului harului, pe care o oferiți întregii lumi. Aș dori să dezvolt câteva teme pe care le consider importante.

Unitate în diversitate. Uniformitatea nu este catolică, nu este creștină. Unitate în diversitate. Unitatea catolică este diversă, dar este una. Este curioasă! Același care face diversitatea este același care face apoi unitatea: Duhul Sfânt. El face cele două lucruri: unitate în diversitate. Unitatea nu înseamnă uniformitate, nu înseamnă neapărat să faci totul împreună, nici să gândești în același fel, nici să-ți pierzi identitatea. Unitatea în diversitate este exact opusul, este recunoașterea și acceptarea cu bucurie a diferitelor daruri pe care Duhul Sfânt le dă fiecăruia și punerea lor în slujba tuturor în Biserică.

Astăzi, în pasajul evanghelic pe care îl citim la Liturghie, a existat această uniformitate a acelor oameni atașați de litera: „Nu trebuie să faci asta…”, într-o asemenea măsură încât Domnul a trebuit să întrebe: „Dar, spune-mi, poți să faci bine în Sabat sau nu?”. Acesta este pericolul uniformității. Unitatea este capacitatea de a asculta, de a accepta diferențele, de a avea libertatea de a gândi diferit și de a o manifesta! Cu tot respectul pentru celălalt care este fratele meu. Să nu vă fie frică de diferențe! Așa cum am spus în Exortația Evangelii gaudium: „Modelul nu este sfera, care este superioară părților, unde fiecare punct este echidistant de centru și nu există diferențe între un punct și altul. Modelul este poliedrul, care reflectă confluența tuturor parțialităților care în el își păstrează originalitatea” (236), dar fac unitate.
Am văzut în broșură, unde sunt numele comunităților, că fraza pe care ați ales să o puneți la început este cea care spune: „…împărtășesc cu toți cei din Biserică Botezul în Duhul Sfânt”. Biserica are nevoie de Duhul Sfânt, desigur! Fiecare creștin, în viața sa, are nevoie să își deschidă inima la acțiunea sfințitoare a Duhului Sfânt. Duhul, promis de Tatăl, este Cel care ni-l descoperă pe Isus Cristos, care ne dă posibilitatea să spunem: Isus! Fără Duhul nu putem să o spunem. El ni-l descoperă pe Isus Cristos, ne conduce la o întâlnire personală cu El și astfel ne schimbă viața. O întrebare: Tu trăiești această experiență? Împărtășește-o! Și pentru a o împărtăși, trebuie să o trăiești, să fii martor la ea!
Tema pe care ați ales-o pentru Congres este „Laudă și adorație pentru o nouă evanghelizare”. Aceasta este ceea ce Fr. Raniero, maestru al rugăciunii.

Lauda este inspirația care ne dă viață, pentru că este intimitatea cu Dumnezeu, care crește cu lauda în fiecare zi. Cu ceva timp în urmă am auzit acest exemplu care mi se pare foarte potrivit: respirația pentru ființa umană. Respirația constă în două faze: inhalarea, adică introducerea aerului, și exhalarea, lăsarea acestuia să iasă. Viața spirituală se hrănește, se hrănește în rugăciune și se manifestă în misiune: inspirație, rugăciune și expirație.
Când inspirăm, în rugăciune, primim aerul nou al Duhului, iar când expirăm, îl proclamăm pe Iisus Hristos înviat de același Duh. Nimeni nu poate trăi fără să respire. La fel este și pentru creștin: fără laudă și fără misiune el nu trăiește ca creștin. Și cu lauda, adorația. Se vorbește puțin despre adorare. „Ce faci în rugăciune?” – „Îi cer lucruri lui Dumnezeu, îi mulțumesc, se face mijlocire…” Adorație, închinare la Dumnezeu. Aceasta face parte din respirație: lauda și închinarea.

Reînnoirea carismatică a fost cea care a amintit Bisericii de necesitatea și importanța rugăciunii de laudă. Când cineva vorbește despre rugăciunea de laudă în Biserică, îi vine în minte pe carismatici. Când am vorbit despre rugăciunea de laudă în timpul unei slujbe la Santa Marta, am spus că nu este doar rugăciunea carismaticilor, ci a întregii Biserici! Este recunoașterea stăpânirii lui Dumnezeu asupra noastră și asupra întregii creații, exprimată prin dans, muzică și cântec.
Aș dori acum să reiau câteva pasaje din acea omilie: „Rugăciunea de laudă este o rugăciune creștină pentru noi toți. În Liturghie, în fiecare zi, când cântăm repetând „Sfânt, Sfânt, Sfânt…”, aceasta este o rugăciune de laudă, îl lăudăm pe Dumnezeu pentru măreția sa, pentru că este mare. Și îi spunem lucruri bune, pentru că ne place așa… Rugăciunea de laudă ne face roditori. Sara a dansat în marele moment al fecundității sale la vârsta de nouăzeci de ani! Rodnicia dă laudă Domnului. Bărbatul sau femeia care îl laudă pe Domnul, care se roagă lăudându-l pe Domnul – și când o fac, sunt fericiți să o spună – și se bucură când cântă Sanctus-ul din Liturghie este un bărbat sau o femeie roditoare. Să ne gândim cât de frumos este să ne rugăm rugăciuni de laudă. Aceasta trebuie să fie rugăciunea noastră de laudă și, atunci când o înălțăm către Domnul, trebuie să spunem inimii noastre: „Ridică-te, inimă, pentru că stai în fața Regelui slavei”” (Liturghia de la Santa Marta, 28 ianuarie 2014).
Împreună cu rugăciunea de laudă, rugăciunea de mijlocire este astăzi un strigăt către Tatăl pentru frații și surorile noastre creștini persecutați și uciși și pentru pace în lumea noastră tulburată.

Lăudați-L întotdeauna pe Domnul, nu încetați să o faceți, lăudați-L din ce în ce mai mult, neîncetat. Mi s-a vorbit despre grupuri de rugăciune ale Reînnoirii Carismatice în care Rozariul este rostit împreună. Rugăciunea către Fecioara Maria nu trebuie să lipsească niciodată, niciodată! Dar atunci când vă adunați împreună, lăudați-L pe Domnul!

Văd printre voi un prieten drag, pastorul Giovanni Traettino, pe care l-am vizitat cu puțin timp în urmă. Fraternitate catolică, nu vă uitați originile, nu uitați că reînnoirea carismatică este prin însăși natura sa ecumenică. Pe această temă, Fericitul Paul al VI-lea, în magnifică și foarte oportună Exortație asupra evanghelizării, spune: „…puterea evanghelizării va fi mult diminuată dacă cei care proclamă Evanghelia sunt divizați între ei de atâtea tipuri de rupturi. Oare nu aici se află una dintre marile maladii ale evanghelizării de astăzi? Testamentul spiritual al Domnului ne spune că unitatea între urmașii săi nu este doar dovada că suntem ai săi, ci și că el este trimisul Tatălui, criteriul de credibilitate al creștinilor și al lui Hristos însuși. Da, soarta evanghelizării este cu siguranță legată de mărturia de unitate a Bisericii. Acesta este un motiv de responsabilitate, dar și de mângâiere” (Evangelii nuntiandi, 77). Până aici, Fericitul Paul al VI-lea.

Ecumenism spiritual, rugându-ne împreună și proclamând împreună că Isus este Domnul și intervenind împreună pentru a-i ajuta pe cei săraci, în toată sărăcia lor. Acest lucru trebuie făcut și să nu uităm că astăzi sângele lui Isus, vărsat de numeroșii săi martiri creștini în diferite părți ale lumii, ne provoacă și ne îndeamnă la unitate. Pentru persecutori, noi nu suntem divizați, nu suntem luterani, ortodocși, evanghelici, catolici… Nu! Noi suntem una! Pentru persecutori, noi suntem creștini! Nimic altceva nu contează. Acesta este Ecumenismul sângelui pe care îl trăim astăzi.

Nu uitați: căutați unitatea care este lucrarea Duhului Sfânt și nu vă temeți de diversitate. Respirația creștinului care lasă să intre aerul mereu nou al Duhului Sfânt și îl expiră în lume. Rugăciune de laudă și misiune. Împărtășirea Botezului în Duhul Sfânt cu toți cei din Biserică. Ecumenism spiritual și ecumenism de sânge. Unitatea Trupului lui Hristos. Pregătirea Miresei pentru venirea Mirelui! O singură Mireasă! Toți. (Apocalipsa 22:17)

În cele din urmă, o mențiune specială, pe lângă mulțumirile mele, merge către acești tineri muzicieni din nordul Braziliei care au cântat la început și sper că vor continua să cânte puțin. M-au primit cu multă afecțiune cu cântecul „Vive Jesus the Lord”. Știu că au pregătit ceva mai mult și vă invit pe toți să le ascultați înainte de a ne lua rămas bun. Vă mulțumesc.