Mărturii de la cea de-a 12-a Conferință

I

Eu sunt Gabriel și vreau să depun mărturie despre ceea ce Domnul a realizat pentru mine. Duhul Sfânt a făcut atâtea minuni în mine, dar primul și cel mai important lucru este că mi-a dăruit o inimă nouă, liberă de complexe, neîngrădită de frici și împotriviri, a operat o adevărată vindecare. Atunci când ne-am rugat unul pentru celălalt, Domnul m-a făcut să cunosc frumusețea de a mă abandona Lui, dulceața de a mă simți răsfățată de iubirea Lui adevărată. Și pentru a confirma cât de adevărat este faptul că a ne ruga unii pentru alții este un serviciu extrem de prețios în ochii lui Dumnezeu (chiar și atunci când nu avem chef, suntem obosiți sau orice altceva…), vreau să povestesc un episod care mi s-a întâmplat recent. Era ziua în care frații care terminaseră seminarul de viață nouă urmau să primească rugăciunea de efuziune. În acele zile trăiam un fel de uscăciune duhovnicească și mă simțeam departe de Dumnezeu… pe scurt: un gând ispititor mi-a spus că Dumnezeu nu mă mai iubește ca înainte… poate că a încetat să mă mai iubească (ce gânduri nebunești inspiră cel rău!!!). Și așa, prostește, i-am dat ascultare…). Nu am vrut să mă rog pentru acei frați, credeam că nu pot da nimic altceva decât sterpiciunea mea. Am îngenuncheat rugându-mă Domnului: L-am provocat… „Dacă mă iubești, manifestă-te! Imediat, un gând mi-a trecut prin minte: „Dar pentru ce motiv, cine sunt eu, ca să-i lipsesc pe acești frați de iubirea lui Dumnezeu?”. Am mers cu celelalte două persoane cu care trebuia să mă rog. L-am invocat pe Duhul Sfânt, iar eu am cerut să fiu un instrument al harului, pentru ca Duhul să coboare cu putere și abundență. Și în acea zi aproximativ douăzeci de persoane au primit darul Duhului pentru prima dată. Dar Domnul m-a eliberat și de temerile și gândurile mele rele. Slăvit să fie Dumnezeu, pentru că acolo unde a abundat păcatul, harul Său a abundat de o mie de ori. Amin!

În aceste zile, a fost crucial pentru mine să ascult cu atenție învățăturile profesorilor noștri. Domnul știe cu adevărat cum să vorbească inimilor noastre cu învățături, cu siguranță și cu „bătăi”. Am descoperit că și eu am atitudinea de a „da puncte” și de a face clasamente cu relațiile, mi-am dat seama că atâta timp cât suntem aproape de El (imaginea adorației euharistice are un puternic impact emoțional), suntem mădulare ale trupului Său și Duhul poate acționa liber; că dacă mă mulțumesc cu ceea ce sunt acum, nu voi putea progresa pe cale, ci voi regresa, dar dacă scap de balast și înfierbânt flacăra credinței, cu siguranță voi fi mai liber să las Duhul să mă conducă acolo unde dorește.

Și acum că Dumnezeu ne-a dăruit Duhul Său de lumină, iubire, bucurie și pace, nu ne rămâne decât să aducem darul Rusaliilor națiunilor și să aducem tuturor vestea cea bună a iubirii milostive a lui Isus. Amin. Binecuvântat să fie Dumnezeu.

Gabriele

II

Încă mă bucur când mă gândesc la cât de mult am primit în aceste trei zile!

…Am uitat: numele meu este Antonio, orașul în care locuiesc și pe care îl iubesc este Napoli, sunt avocat și dacă mă aflu pe drum o datorez unui mic har pe care mi l-a dat Domnul: acela de a transforma mica mea problemă de mers pe jos în mijlocul de a mă apropia de El, de a-L cunoaște mai bine și prin El de a descoperi acea Altă Parte a Lumii făcută din Lumină și frați, în nimicnicia lor, la fel de frumoși ca Soarele; o parte a lumii la care, altfel, probabil că nu m-aș fi uitat niciodată!

Ce m-a impresionat, ce am simțit, ce mi-a dat această retragere? …ei bine, să premizez că întotdeauna îmi ia ceva timp să mă încarc (să scapi de greutatea cotidianului pe care o porți pentru a te dărui în întregime Domnului nu este întotdeauna imediat, nu și pentru mine!) De altfel, cu această ocazie, retragerea mea se încheia încă din prima zi: fiind înștiințat de gravele vicisitudini în care căzuse o surioară cu puțin timp înainte de începerea retragerii, (în acest moment precis – 11.35 a.m. luni 9 ian. 2012 – am primit un mesaj de la ea în care îmi spunea că se află în sala de așteptare în așteptarea unui raport, dar pare veselă și îmi dorește – și extind această dorință celor care o citesc – „să aduc darurile Montesilvano în fiecare secundă a zilei noastre”).

Ceea ce mi-a dat cel mai mult din această retragere, mi-a rămas și continuă să-mi aducă bucurie, atenție, nu au fost atât catehezele (multe dintre ele le-am ascultat și, acolo unde am fost Chemat, le-am și făcut), învățăturile (toate frumoase și toate foarte bine frecventate), ci mai degrabă LAUDA neîncetată, CÂNTECELE pe care împreună le-am înălțat Domnului, și mai ales o sete incredibilă de a CELEBRA prin Sfânta Liturghie cu tot ceea ce ni s-a dat în ele (de la Omilie, la Rugăciuni, Lecturi, trecând prin prezența atâtor Preoți, Episcopi, până la Trupul Său).

Un moment mai presus de toate a fost rugăciunea unora pentru alții, unde, în sfârșit, am putut și eu să vărs câteva lacrimi pentru Domnul!

Și, deloc secundar față de primul, a fost darul Micilor Frați și Micilor Surori, cei pe care îi cunoșteam deja și cu atât mai mult cei pe care am ajuns să îi cunosc, pentru o clipă stând la o masă sau care m-au însoțit benevol tot drumul și cu care am împărtășit aceste zile chiar dacă doar în Rugăciuni și Laude! (ei bine, să sperăm că le-am dăruit la fel de mult lor și celor care sunt acum aici, împărtășind prin lectură).

Un salut frățesc Pace vouă și Glorie și laudă Domnului.

III

Noi suntem Anita și Vincenzo din fraternitatea Elce-Perugia. Reflecția noastră asupra Convenției Generale de la Montesilvano nu poate fi decât o mulțumire adusă Domnului Isus pentru ceea ce ne-a dăruit.

Însetați și flămânzi, am fost potopiți și sătui cu Cuvântul, cu bucurie, cu dragoste frățească. Vom continua să ne rugăm pentru ca „noul Cincizecime” să devină o realitate cotidiană solidă pentru viețile noastre. Fie ca drumul nostru în comunitate să coincidă cu progresul spiritual, despre care vorbea părintele Livio, pentru a dobândi lejeritate și a zbura înalt abandonați acțiunii Duhului Sfânt.

Ne-a plăcut imaginea balonului cu aer cald prezentată de Iosif și ne-am gândit că mersul în perechi, chiar dacă poate fi limitativ în unele privințe, este un mare har, deoarece atunci când unul nu poate lăsa balastul care ține balonul la sol, celălalt îl poate ajuta și susține! În cele din urmă, îi mulțumim Domnului pentru tot ceea ce a făcut și va continua să facă, dar mai ales pentru că ne-a scos din tristețe și dezolare prin intermediul Comunității Magnificat.

IV

Duhul Sfânt a lucrat puternic în timpul conferinței în viața mea spirituală și relațională. Deși anul acesta, așa cum s-a întâmplat adesea în anii trecuți, am ajuns la retragere încărcat de oboseală și de problemele acumulate înainte de sărbătorile de Crăciun, harul lui Dumnezeu și experiența unui trup în continuă creștere care Îl iubește pe Dumnezeu, mi-au revigorat forțele și au dat un nou impuls activităților mele zilnice.

În timpul retragerii am experimentat, așa cum nu am mai făcut-o de mult timp, puterea laudei comune. Să vezi și să auzi o mie și mai mulți oameni rugându-se și lăudându-L pe Dumnezeu cu brațele ridicate nu este doar o experiență pentru ochi și urechi, ci o mărturie care revigorează spiritul și nu permite plictiselii și lenei să se instaleze. Chiar și brațele mele inițial amorțite și obosite, poate prin inducție, s-au ridicat pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu, iar inima mea s-a schimbat. Cred că s-a schimbat pentru că mulți dintre noi eram în aceeași situație ca mine, iar ceea ce s-a întâmplat în toate rugăciunile comunității a fost că Domnul a luat inimile noastre obosite și demoralizate și le-a transformat într-o singură inimă, care bătea cu bucurie și era dornică să-L facă cunoscut pe Dumnezeu multor frați și surori.

Totuși, cele mai fructuoase roade ale retragerii le-am experimentat în aceste zile post-convenție.
Luni dimineață am decis să îmi reiau rutina zilnică de la celebrarea euharistică de la ora 7.30, într-o parohie de lângă Perugia, la care de obicei ajung cu ochii pe jumătate închiși de somn și fără să pot face altceva decât să mă lupt cu dorința latentă de a adormi. De data aceasta, totul a decurs altfel. Chiar dacă am ajuns cu câteva minute mai târziu, mi-a fost foarte greu să nu ridic mâinile, iar inima mea încărcată de lauda trupului acumulat în Montesilvano m-a făcut să observ cât de mare a fost diferența în poziția mea în fața lui Isus înainte și după întâlnirea noastră. Învățătura lui Iosif pentru noi în ultima zi a retragerii a vorbit cu adevărat inimii și vieții mele, modului meu de a trăi în comunitate și de a-L aduce pe Dumnezeu fraților și surorilor care încă nu-L cunosc. De fapt, retragerea din acest an a fost intitulată „Un nou Cincizecime” și cred că Domnul nu i-a inspirat pe liderii noștri din întâmplare, ci pentru că perioada conferinței a fost cu adevărat o renaștere în Duhul Sfânt pentru mulți frați. Personal, portretul Rusaliilor descris în afișul retragerii, cu flăcările în mișcare, mi-a dat mult mai multă conștiință de cât de mult dinamism există în viața creștinului care urmează Duhul Sfânt. Un creștin care nu se poate opri, ci privește mereu înainte, acolo unde Duhul îl conduce, acolo unde Dumnezeu însuși îl trimite.

Francisc