Contemplație și acțiune

Apoi s-a urcat pe munte și i-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el. A constituit doisprezece, pe care i-a numit şi apostoli, ca să fie cu el, să-i trimită să predice și să aibă puterea să scoată diavoli

Marcu 3, 13-15

Preambulul Statutului afirmă: „Credem că numele Magnificat indică faptul că fiecare membru al Comunității intenționează să unească contemplația cu acțiunea, precum Maria care, de îndată ce a primit darul lui Isus în ea însăși, s-a grăbit să i-l aducă Elisabetei”.

Nu-L poți primi cu adevărat pe Iisus fără să-L aduci altora!

Prin urmare, viața spirituală a trupului comunitar alternează constant între adorație și slujire, între a fi cu Isus și a merge să predici, între Tabor și vale.

Pe Tabor totul pare ușor, vocea lui Dumnezeu este clară, inima este plină de bucurie: ora de adorație nocturnă, anumite rugăciuni comunitare care regretă că se termină, o rugăciune despre fratele cuiva când acțiunea lui Dumnezeu este tangibilă… apoi cobori de pe munte, te confrunți cu limitele tale și ale celorlalți, cu oboseala Evangheliei. Dar nu există una fără cealaltă: valea și muntele se privesc reciproc.