Fraternitate

Mulțimea celor care au crezut era o singură inimă și un singur suflet

Faptele Apostolilor 4:32

Despre primii creștini, cu o expresie foarte simplă, dar semnificativă, Faptele Apostolilor ne spun că „erau împreună”. Comunitatea Magnificat a experimentat spontan acest lucru încă de la început: dacă Isus este în centrul pentru toți, apropierea de El ne apropie inevitabil unii de alții, împărțim același spațiu și viața devine comună; suflarea Duhului formează și animă apoi Comunitatea.

Forma pe care a luat-o viața comunitară se concretizează în Fraternități de persoane, care trăiesc într-un teritoriu nu este prea vast. Întinderea poate corespunde unei parohii, unui oraș sau unei comune; mai ales în primele momente când se formează o Fraternitate, zona din care provin persoanele poate fi chiar mai mare.

Pentru ca o Fraternitate să existe, trebuie să fie cel puțin trei aliați care au posibilitatea concretă de a se frecventa asiduu și de a-și comunica reciproc experiența lui Dumnezeu.

Experiența comunitară într-o Fraternitate are anumite elemente indispensabile care o caracterizează:

întâlnirea săptămânală de rugăciune a comunitară carismatică;
drumul de creștere;
participarea împreună la Sfânta Liturghie și la Adorația euharistică;
zile comunitare și seminarii; evanghelizare;
slujire.

Întâlnire săptămânală de rugăciune a comunității carismatice

Acesta este centrul: petrecerea unui timp comunitar în prezența lui Dumnezeu pentru a-L lăuda, a-L adora, a-i asculta Cuvântul, a răspunde împreună invitațiilor Sale.
Este o întâlnire deschisă tuturor în care, în stilul Reînnoirii Carismatice Catolice, se cere Duhului Sfânt să fie „regizorul”: prin urmare, nu există o schemă prestabilită, lăsându-L pe Domnul să acționeze după cum dorește în trupul fraților și surorilor adunați și în fiecare dintre ei.

Această întâlnire este inspirată de ceea ce Apostolul Paul descrie în capitolele 12-14 din prima sa scrisoare către Corinteni.

Cuvântul lui Dumnezeu care caracterizează întâlnirea, primit în simplitate și citit în succesiune pe parcursul săptămânilor, formează nu de puține ori un veritabil „discurs al lui Dumnezeu” adresat Fraternității, indicând punctul de convertire al comunității sau prioritatea asupra căreia trebuie să se concentreze.

Experiența a arătat Comunității cum în astfel de întâlniri Domnul se lasă întâlnit, mai ales de către cei care participă pentru prima dată, simțind prezența vie a lui Dumnezeu care vorbește și acționeaza în acea adunare.

Drumul de creștere

Drumul de creștere este un parcurs anual, marcat de învățături pregătite de Responsabilii generali, care privesc aprofundarea Cuvântului lui Dumnezeu și care vizează creșterea în viața personală și comunitară. Drumul de creștere se articulează în întâlniri periodice trăite fie de întreaga Fraternitate reunită, fie în grupuri mai mici, numite Cenacole, formate din maximum opt frați și surori.

În cadrul întâlnirilor drumului, tema anuală este aprofundată prin schimbul de reflecții asupra Cuvântului lui Dumnezeu și reviziunea de viața, încurajându-se reciproc pe calea convertirii.

În astfel de întâlniri, mai ales în cele mai restrânse, se crește în cunoașterea reciprocă și în încredere, deschizându-se – în confidențialitate, pe care fiecare membru promite să o respecte, cu privire la ceea ce este încredințat acolo – pentru a se lăsa cunoscut din ce în ce mai bine, până când se devine cu adevărat o inimă și un suflet, punând totul în comun.

Pe lângă întâlnirile organizate, membrii Comunității, în funcție de posibilități, caută în viața de zi cu zi alte ocazii de a fraterniza și de a face viața comunitară mai veselă, pentru a învăța să primească fiecare persoană ca pe o piatră vie și o locuință a lui Cristos.

Participarea împreună la Sfânta Liturghie și la adorația euharistică

Cei care formează o Fraternitate știu că își pot construi viața personală și comunitară cu Isus și pe Isus, așa că participă zilnic la Liturghie și, cel puțin o dată pe săptămână, la adorație euharistică.

Atunci când acest lucru este posibil, datorită locului în care se află, ei încearcă să trăiască aceste două momente nu ca „devoțiuni” personale, ci cu conștiința faptului că fac parte dintr-un trup mai mare, cel al Fraternității. Prin urmare, ei preferă să participe la aceeași Liturghie cu majoritatea fraților și surorilor din Comunitate.

Fraternitatea însăși încearcă să aibă propriul său timp de adorație euharistică săptămânală, organizându-l și animându-l în mod corespunzător, deschis tuturor.

Zile comunitare și seminarii

Pentru a promova viața fraternă și primirea, fiecare Fraternitate organizează frecvent zile comunitare și, cel puțin o dată pe an, seminarii cu durata de mai multe zile, deschise și celor care nu sunt membri.

Cu aceste ocazii participanții se roagă împreună, ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, celebrează Euharistia, fac împărtășire și mânâncă împreună, imitând prima comunitate creștină care persevera „în învăţătura apostolilor şi în comuniunea [fraternă], la frângerea pâinii şi la rugăciune” (Fapte 2, 42).

Evanghelizare

„Comunitatea s-a născut pentru noua evanghelizare” spune Preambulul Statutului Comunității, prin urmare, acolo unde Comunitatea trăiește, în fraternități, acolo evanghelizează: cu mărturia vieții fraterne, cu activități specifice, cu proclamarea de la persoană la persoană.

Evanghelizarea – în loc să fie o „activitate” a Fraternității – este… Fraternitatea însăși!

Slujirea

Isus a stat în mijlocul semenilor săi „ca unul care slujește” (Luca 22, 27). Urmând exemplul său, fiecare aliat și fiecare Fraternitate doresc să fie în mijlocul lumii în slujirea tuturor pentru construirea Împărăției lui Dumnezeu.

Primul loc unde se slujeşte este, în mod natural, Biserica, față de ai cărei păstori Fraternitatea își oferă cu generozitate disponibilitatea, în conformitate cu carismele primite, pentru ceea aceștia au nevoie.

Apoi, există întreaga zonă din cadrul Comunității, în special grija față de persoanele care se adresează acesteia pentru a primi evanghelizare, îngrijire pastorală, iubire. Fiecare aliat, conform angajamentului luat prin Alianță, se angajează la cel puțin o slujire stabilă care îi este încredințată.