Descriere

San Manno este un complex monumental ale cărui origini datează de peste două mii trei sute de ani.

Cea mai veche parte este mormântul etrusc. Constând dintr-o cameră boltită destul de mare, realizată din blocuri de travertin, poate fi datat în secolul al III-lea î.Hr. Pe peretele din stânga, la intrare, există o inscripție în limba etruscă, pe trei rânduri, una dintre cele mai lungi dintre cele care au ajuns până la noi.

Chiar deasupra Hypogeumului se află biserica și turnul din secolul al XIV-lea, cu ceea ce a mai rămas din frescele din secolul al XIII-lea din interior, precum și, deasupra altarului, o frescă din 1585 realizată de Scilla Piccinini, care îl înfățișează pe Tatăl veșnic între Sfântul Petru și Sfântul Pavel și Fecioara cu Pruncul. Casa rurală din sud este o fostă mănăstire fortificată construită în 1512, care a fost modificată de mai multe ori în epocile următoare.

Proprietăți

Complexul a fost inițial deținut de templieri, apoi, în 1307, a fost reședința Marelui Maestru al Ordinului Ierusalimitean al Sfântului Mormânt, iar în prezent este deținut de Ordinul Cavalerilor de Malta, care l-au acordat în folosință gratuită Diecezei de Perugia, care l-a încredințat Comunității Magnificat.

Hypogeul etrusc din San Manno,

văzută din camera mortuară din stânga.

Aprilie 1979

În perioada Paștelui, Ginette Girardet se afla în Franța, la Lyon, pentru a-și asista mama bolnavă, iar în timpul rugăciunii de dimineață a avut imaginea complexului San Manno luminată de soare și o voce interioară i-a spus:„O comunitate carismatică va trăi în acest loc și acolo se vor face continuu adorație, contemplație, mijlocire pentru cazurile disperate„. La întoarcerea în Perugia, i-a vorbit despre aceasta lui Agnese Mezzetti, care a ascultat-o și a păstrat-o în inima sa, dar a considerat că întreprinderea era prea mare și nu a vorbit cu nimeni despre aceasta.

August 1979

În august, Ginette s-a întors la Lyon cu mama și sora ei. Întoarsă la Perugia, i-a telefonat lui Agnes pentru a o saluta și a cerut să se spună rugăciuni pentru ea la întâlnirea Micii Comunități care va avea loc câteva zile mai târziu. Ea se simte împovărată și dorește totodată să fie bine reintegrată în Comunitate, după cele două absențe lungi (două luni).

În vinerea următoare, ca de obicei, ajunge acasă la Agnese și la soțul acesteia, Marcello Bettelli, și – în timp ce ia masa cu familia – povestește de la început propria sa experiență cu privire la San Manno: în 1973, văduvă fiind, venise în Italia pentru a locui cu fiica sa Margherita, căsătorită cu un perugian, care locuiește în Ferro di Cavallo. Trecând prin fața complexului San Manno a avut o locuțiune interioară: „Veți locui aici”. În timp ce aceasta se repetă de mai multe ori, își întreabă fiica dacă intenționează să închirieze sau să cumpere acele case. Fiica râde pentru că ar fi nevoie de prea mulți bani pentru a le face locuibile și totul se termină aici. Apoi povestește despre imaginea pe care a avut-o în rugăciune la Lyon, în timpul Paștelui din acel an.

Marcello ascultă cu interes, nimeni nu comentează.

Frații sosesc pentru întâlnirea de rugăciune, unii lipsesc. Când sunt pe punctul de a începe, sună la ușă: sunt Stefano Ragnacci și Stefano Aquinardi care, din Papiano, au venit la Perugia cu o însărcinare și, înainte de a se întoarce acasă, decid să treacă pe la Marcello și să-l salute. Primiți cu bucurie, ei sunt invitați să rămână și să participe la rugăciune. Stefano Ragnacci spune că nu este cazul și pentru că „are pantaloni scurți”. Rămas liniștit în această privință cu o notă de umor, i se cere să pună mâna pe Ginette, deoarece a sosit ca un „dar”. După câteva momente de laudă și de invocare a Duhului Sfânt, Stefano Ragnacci profețește următoarele: „Văd o bisericuță veche pe un deal, în mijlocul copacilor, și un înger al Domnului care, arătând spre ea, spune: vei locui aici cu comunitatea ta”. Apoi continuă: „Văd, de asemenea, o stea cometă odihnindu-se deasupra bisericuței și conducând un șir de oameni care, ca într-o procesiune, se îndreaptă spre ea. Înăuntru este un pătuț, dar Pruncul este viu și emană o mare lumină. Mai întâi, însă, va fi ceva mare care va face obstacol, dar în zadar, voința Domnului va triumfa’.

Marco Benedetti deschide Biblia și citește pasajul din Isaia: „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, o lumină a strălucit peste cei ce locuiau în țara întunericului. Tu ai înmulțit bucuria, tu ai sporit veselia. Ei se bucură înaintea ta, cum se bucură cineva când seceră și cum se bucură cineva când împarte prada. Pentru jugul care îl împovăra și pentru bârna de pe umerii lui, pentru toiagul chinuitorului lui ai sfărâmat ca în zilele lui Madian. Căci orice încălțăminte de soldat în luptă și orice mantie pătată cu sânge va fi arsă, el va fi momeală de foc. Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat. Pe umerii lui se află semnul suveranității și el este numit: Sfetnic admirabil, Dumnezeu puternic, Tată în veci, Prinț al păcii; mare va fi stăpânirea lui și pacea nu va avea sfârșit pe tronul lui David și asupra împărăției, pe care el vine să o întemeieze și să o întărească cu drept și dreptate, acum și pentru totdeauna; aceasta va face zelul Domnului oștirilor ” (9, 1-6).

Toată lumea simte prezența Domnului care vorbește și, de îndată ce profețiile se termină, Marcello, pe a cărui față se citește o mare uimire, spune: „Rugăciunea s-a terminat, Ginette, pot să spun ce ne-ai spus mai devreme?” Bucuria umple inimile!

Din acel moment, Marcello crede în planul lui Dumnezeu și lucrează cu sârguință la el. El începe lunga călătorie, plină de dificultăți, pentru a realiza voia Domnului.

Octombrie 1979

La casa Bettelli, se fac rugăciuni pentru un discernământ cerut de o soră pe nume Clara (ea nu este din Perugia). Sunt prezenți: Tarcisio, Agnese, Ginette, Clara, Lorenza și Stefano Ragnacci, care profețește din nou în timpul rugăciunii: „Văd un turn pătrat, în vârful căruia se află o Mare Oastea strălucind de lumină. Turnul este înconjurat de ziduri circulare concentrice”.

Turnul din San Manno este pătrat, dar Stefano nu știe acest lucru.

Desen din secolul al XVIII-lea

a complexului San Manno.

Martie 1980

Numele proprietarilor este cunoscut: Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos și de Malta, denumit în mod obișnuitOrdinul Cavalerilor de Malta (SMOM). Administratorul pentru Umbria este Dr. Peppicelli, care are un birou în Ferro di Cavallo; este dificil să îl întâlnești. Între timp, o persoană anonimă donează un milion de lire pentru reconstrucția San Manno.

Mai 1980

Marcello și Ginette sunt primiți de Dr. Peppicelli, care le ascultă cererea, dar este sceptic și evaziv și avertizează că există o negociere în curs cu municipalitatea din Perugia pentru achiziționarea complexului, cu scopul de a construi acolo un CVA; prețul cerut 120 de milioane de lire.

Dezamăgire, dar nicio incertitudine cu privire la voința lui Dumnezeu și astfel s-a luat decizia de a scrie o scrisoare Marelui Maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta de la Roma. Cu multă simplitate, este prezentată Comunitatea Magnificat, o realitate eclezială care face parte din Înnoirea în Spirit, la care Domnul, în rugăciune, i-a inspirat să creeze un loc de spiritualitate centrat pe adorația perpetuă a Sfântului Sacrament în casele din San Manno. Ei declară cu sinceritate că nu au bani sau alte bunuri materiale, dar că doresc cu tărie să realizeze planul lui Dumnezeu.

Înainte de a trimite scrisoarea, Ginette, însoțită de părintele Nazareno Bartocci și de monseniorul Lestini (vicar diecezan), este primită de arhiepiscopul monsenior Ferdinando Lambruschini, căruia îi cere o semnătură de aprobare a cererii. Acesta ia imediat hârtie și stilou și scrie următoarea scrisoare, a cărei fotocopie s-a pierdut, însă Ginette a transcris-o în jurnalul său: ” Înălțimea Voastră Eminentă, însoțesc cu deplină apreciere umila petiție adresată Alt. Em., referitoare la mica biserică cu câteva camere din San Manno. Grupul care își propune să realizeze inițiativele în cauză acționează în totală armonie cu episcopul, deși nu pot împărtăși tot optimismul cu privire la previziuni. De mulți ani privesc la San Manno ca la un centru cultural într-o zonă în care s-au înmulțit clădirile populare. Cred că acest grup de oameni dornici și entuziaști poate deschide calea pentru realizarea acestui proiect pastoral. Prin urmare, donația ar trebui să fie făcută diocezei, într-un mod care urmează să fie convenit.

Văvoifi infinit de recunoscător Excelenței Voastre dacă veți accepta această pledoarie cu seriozitate.Mă bucur să profit de această ocazie pentru a o confirma cu un sentiment de profundă venerație și stimă.

Monseniorul Ferdinando Lambruschini (1911-1981), arhiepiscop de Perugia din 1968 până la moartea sa.

Iulie 1980

Se pare că Cavalerii de Malta au decis să urmărească problema cu municipalitatea; știrea este raportată în buletinul municipal și Dr. Peppicelli nu mai este disponibil.

Un act de vandalism arde parțial ușa capelei. O novenă este inițiată în fața

ușă.

Pe 10 iulie, în timpul întâlnirii Micii Comunități din casa lui Bettelli, Ermanno Colombo, care nu a fost niciodată interesat de San Manno, are o imagine profetică: „Isus într-un câmp plin de margarete uriașe care se împarte în două la înălțimea taliei. Cele două părți devin doi munți; din muntele derivat din partea interioară a corpului lui Isus curge un izvor cu ape abundente în care se află o plasă plină cu fețe de oameni în loc de pește. Pe vârful muntelui derivat din partea superioară a corpului lui Isus se află un turn. El vrea să vadă ce este înăuntru, cere și intră. Mai întâi vede îngeri și heruvimi aranjați într-un triunghi, apoi vede o mulțime îngenuncheată și plecată în față într-o atitudine de adorație. În cele din urmă vede un leagăn care pare a fi plin cu metal topit incandescent și oameni cu linguri de turnătorie care trag din el’.

Imaginea este astfel interpretată de cei prezenți: câmpul înflorit este Comunitatea Magnificat, iar Isus se află în mijloc. Cei doi munți formați din trupul lui Isus sunt simbolici: unul al evanghelizării, celălalt al adorației perpetue unite Bisericii cerești, din care evanghelizarea își extrage forța și eficiența (cele două carisme ale Comunității). Această adorație purifică Comunitatea „ca aurul în creuzet” pentru a face din ea un singur lingou de aur.

Avocatul Michele Cataldo acționează ca intermediar și stabilește o întâlnire pentru 20 iulie cu Dr. Rossi, un Cavaler al Maltei care locuiește lângă Magione.

Marcello, Agnes și Ginette merg să-l vadă, care, când îi primește, le spune imediat clar că Ordinul, din cauza situației economice, are nevoie de bani și este interesat de propunerea municipalității. El este foarte rece și descurajator.

Departe de a fi descurajați, cei trei expun cu o simplitate dezarmantă profețiile pe care le-au primit în rugăciune și intenția lor fermă de a asculta de Domnul.

Transformarea doctorului Rossi a fost imediată, spunând: „De ce nu ați venit mai devreme, când aveam putere de decizie în Ordin?” (de fapt, el nu mai era secretar general de șase luni). Adaugă că, în trecut, fiul său a întocmit un proiect pentru a realiza acolo un spital de zi pentru persoanele cu handicap, dar că acesta nu a putut fi realizat. În cele din urmă, le recomandă acelorași persoane să meargă să discute direct cu Marele Maestru – Fra’ Angelo de Mojana – atunci când, în cursul lunii septembrie, acesta se va afla, ca în fiecare an, în castelul Magione.

În acel an, din cauza angajamentelor care l-au ținut în străinătate, Marele Maestru nu a venit.

Se întocmește o primă schiță a vieții la San Manno. Marcello și Ginette se întâlnesc în repetate rânduri cu Dr. Peppicelli și cu episcopul, care ia legătura cu Marele Maestru.

31 octombrie 1980

Episcopul a telefonat acasă la Bettelli și l-a invitat să meargă la hotelul La Rosetta la ora 14.00 pentru o întâlnire cu contele Combi di Cesana, Marele Bail al Ordinului.

Marcello, Agnes și Ginette sosesc la timp și sunt întâmpinați de conte, care îl vizitase pe episcop de dimineață. Proiectul este prezentat ca fiind dorit de Dumnezeu. Contele este emoționat și spune: „Aseară, când m-am culcat, eram ferm hotărât să dau complexul municipalității, dar când m-am trezit în această dimineață, m-am răzgândit în mod inexplicabil și am decis să i-l dau episcopului”. Fața contelui este brăzdată de lacrimi și recomandă rugăciuni pentru Ordin, care are atâta nevoie.

Aprilie-iulie 1981

Ginette primește cheile de la San Manno de la Dr. Peppicelli și împreună cu Marcello, Fabio Palombaro și Michele Cataldo vizitează complexul.

Pe 17 aprilie 1981, a fost celebrată prima Liturghie la San Manno. Pastorul comunității Magnificat este prezent. Tarcisio Mezzetti este convins că acesta este planul lui Dumnezeu.

Pe 20 aprilie 1981, rugăciunea a început la San Manno cu Rozariul. Acesta va fi recitat în fiecare marți după-amiază.

La 30 mai 1981, a avut loc prima adorație a Preasfântului Sacrament, adusă de Agnes cu permisiunea episcopului, care a recomandat ca pâinea consacrată să fie consumată pe loc la sfârșitul rugăciunii. Această întâlnire are loc în fiecare vineri după-amiază, în timp ce sâmbăta, după cină, are loc o întâlnire de rugăciune carismatică de la ora 21.00 la 23.00.

La 15 iunie 1981, radioul anunță că a avut loc un incendiu la mica biserică San Manno. Ușa capelei este complet mistuită. Un angajat al Cavalerilor de Malta speculează că a fost făcut din resentiment față de carismatici.

Pentru întâlnirile de rugăciune, acum trebuie să se treacă prin curtea interioară, deoarece Cavalerii, Autoritatea Monumentelor, Pompierii și Poliția au barat intrarea în mica biserică cu un zid de lemn fix. La 18 iunie 1981, în timp ce avea loc întâlnirea de rugăciune la lumina lumânărilor, un grup de tineri a făcut gălăgie puternică în spatele zidului de lemn. Nicoletta Tortoioli citește această profeție: El a zis: „Ascultați, voi toți, popor al lui Iuda, locuitori ai Ierusalimului, și tu, rege Iosafat. Domnul vă spune: Nu vă temeți și nu vă înfricoșați în fața acestei mari mulțimi, căci războiul nu este îndreptat împotriva voastră, ci împotriva lui Dumnezeu. Mâine, coboară împotriva lor; iată, ei vor urca pe urcușul Ziz. Îi vei surprinde la capătul văii care dă spre deșertul Ieruel. Nu va fi rândul vostru să luptați acolo; stați tari și vedeți mântuirea pe care Domnul o va face pentru voi, Iuda și Ierusalim. Nu vă temeți și nu fiți abătuți. Mâine, ieșiți în întâmpinarea lor; Domnul va fi cu voi”. Iosafat a îngenuncheat cu fața la pământ; tot Iuda și locuitorii Ierusalimului s-au prosternat înaintea Domnului pentru a I se închina „(2 Cronici 20: 15-18).

Desen cu cerneală realizat de Ginette Girardet pentru a rememora evenimentul incendiului din 15 iunie 1981 și profeția primită trei zile mai târziu.

Adorația euharistică va avea loc acum în capela surorilor din San Donato all’Elce.

Pe 12 iulie 1981, în timpul Zilei Comunității de la Monte Malbe, părintele Raniero Cantalamessa a ținut meditația. A fost prima sa întâlnire cu Comunitatea Magnificat. După predare, o întâlnește pe Ginette, care îi face cunoștință cu experiența proiectului de viață de la San Manno. Părintele Raniero s-a arătat interesat și a preluat direcția spirituală. Întâlnirile dintre părinte și comunitate au devenit frecvente.

La 20 iulie 1981, arhiepiscopul, Monseniorul Lambruschini, a murit subit și a fost succedat de Monseniorul Cesare Pagani, cu care totul a trebuit să înceapă din nou.

Părintele Raniero Cantalamessa a ținut o prelegere pentru comunitate la începutul anilor 1980.

1982

În ianuarie, Agnes a mers la episcop pentru a-l informa cu privire la proiectul San Manno, dar Monseniorul Pagani a procedat cu prudență: dorea să viziteze locul – pe care îl va descrie mai târziu ca fiind „evanescent” – înainte de a lua legătura cu Ordinul de Malta, iar în cele două noi dioceze există multă muncă de făcut; trebuie să aștepte.

Pe 10 martie, părintele Raniero a livrat o copie a unei profeții pe care o primise pe 12 ianuarie 1979. Afinitatea cu proiectul San Manno este izbitoare.

Textul unei profeții primite de la părintele Raniero Cantalamessa.

Pe 18 septembrie 1982, Marele Maestru al Ordinului se află la Magione și îl vizitează pe episcop. În timpul întâlnirii, el confirmă oferirea gratuită a complexului către Dieceză, pentru activitatea pe care Comunitatea Magnificat dorește să o desfășoare sub responsabilitatea Episcopului.

Între timp, un frate al Comunității, arhitectul Fabio Palombaro, a întocmit un proiect care prevedea o restaurare sumară la un cost de aproximativ 200 de milioane de lire. Cavalerii de Malta doresc însă o lucrare mai amănunțită și se oferă să contribuie la costurile unor lucrări de renovare.

A fost pregătit un al doilea proiect (500 de milioane de lire), care a fost considerat prea costisitor, apoi un al treilea.

Între timp, municipalitatea din Perugia, care intenționa să intre în posesia lui San Manno, dezlănțuie unele furtuni. Consilierul pentru lucrări publice a declarat război deschis și a spus că pentru a obține San Manno ar trebui să se treacă peste cadavrul său. Ostilitatea sa activă va înceta doar atunci când va fi înlăturat din funcție, când va trece de la municipalitate la provincia aleasă în alegerile administrative. Între timp, există represalii împotriva episcopului, care este amenințat cu exproprierea forțată.

Monseniorul Cesare Pagani (1921-1988), arhiepiscop de Perugia din 1981 până în ziua morții sale, însoțit de Marcello Bettelli, într-o zi a comunității, la 8 decembrie 1987, la Cenaclul Franciscan din Santa Maria degli Angeli (Perugia)

1983

20 decembrie 1983. Lupta devine aprigă. Episcopul, foarte îngrijorat, convoacă comunitatea în persoanele care s-au ocupat de proiect și pe unii dintre cei responsabili.

Primarul i-a adus la cunoștință hotărârea sa de a prelua San Manno pentru a face un CVA acolo. Episcopul a oferit comunității mai multe case pentru a-și realiza proiectul. Uimirea a cuprins pe toată lumea; Ginette a sărit și a îngenuncheat la picioarele episcopului, protestând că Domnul a indicat acel loc pentru adorația Sfântului Sacrament. Episcopul este surprins și tulburat, cu atât mai mult cu cât părintele Raniero, care se află printre cei prezenți, adaugă că acela este singurul loc, din toată creștinătatea, care păstrează amintirea acestui sfânt camaldolese și, prin urmare, prețios pentru dieceza de Perugia.

Episcopul este de acord și demisionează.

Părintele Raniero, Marcello, Ginette merg la Roma pentru a se întâlni cu Marele Maestru Fra’ Angelo de Mojana di Cologna. O întâlnire de 10 minute, dar… fără rezultat.

La 28 decembrie 1983, Comunitatea a fost convocată și Tarcisio a propus o autoimpozitare gratuită care să fie dată într-un an sau doi pentru a se ajunge la suma necesară (300 de milioane) pentru realizarea lucrării. Cine promite un milion, cine promite două. Răspunsul este imediat și generos.

Au existat plângeri că, în loc de donație, SMOM a preferat comasarea. În fața amenințărilor de expropriere din partea municipalității, acest lucru a fost considerat providențial, deoarece Ordinul nu putea fi expropriat deoarece se bucura de dreptul internațional.

Lupta escaladează și ajunge în paginile ziarelor locale.

Cavalerii de Malta par să fie pe punctul de a ceda în fața compromisului municipalității: partea colonială pentru CVA și partea istorică pentru Comunitate.

Părintele Raniero îi scrie episcopului o scrisoare în care îi cere să ia poziție în favoarea proiectului comunitar. De asemenea, el intervine pe lângă Ordin. De asemenea, se va face apel la Tribunalul Administrativ Regional din Umbria. Adv. Franchi, avocatul Curiei, își asumă apărarea pentru Comunitate. În ceva mai mult de o lună, cazul este discutat și Comunitatea iese perdantă. Avocatul își exprimă uimirea, atât pentru timpul scurt, cât și pentru rezultat și spune: „Numai rugăciunile voastre!

Monseniorul Cesare Pagani, în picioare, adresându-se comunității la 8 decembrie 1987.

Din stânga sunt părintele Fernando Sulpizi, Agnese Mezzetti, Tarcisio Mezzetti și părintele Giuseppe Gioia.

1984

În primele zile ale lunii august, în timp ce Comunitatea trăiește tabăra de vară din Palinuro, preotul local, părintele Gerardo Bonora, proclamă o profeție: „Domnul vrea să locuiască în mijlocul acestor oameni ai Magnificatului și cere să fie instalat „Cortul întâlnirii””. Există perplexitate deoarece nu există niciun cort disponibil, dar preotul insistă: este sigur că aceasta este dorința Domnului. Adorația euharistică începe apoi cu un aranjament sărăcăcios într-o mașină, unde Sfântul Sacrament este adorat toată noaptea de Wanda, ministrul extraordinar al împărtășaniei, la lumina slabă a unei lumânări.

A doua zi, un autobuz este amenajat ca o mică capelă și adorația continuă, frații făcând cu rândul.

Domnul nu întârzie să răspundă cu vindecări și evenimente extraordinare.

Pe 10 septembrie, Domnul îndeamnă la începerea Adormirii. Agnes și Ginette merg la episcop, care aprobă inițiativa și le trimite la Don Ugo Coli pentru a alege biserica. Don Ugo le primește, le ascultă cu interes și se pune imediat la dispoziție. El este gata să o ofere pe cea pe care o preferă între Santo Stefano, Santa Teresa și Sant’Anna și Madonna della Luce. Cea din urmă biserică, asupra căreia cade alegerea, este închisă de mult timp: geamul de la rozeta sa este spart, iar podeaua este plină de murdărie. Este în curs de curățare și amenajare corespunzătoare.

Pe 14 octombrie, părintele Raniero a trecut prin Perugia și a celebrat prima Liturghie la Doamna Noastră a Luminii, sfințind Ostia care va fi expusă mai târziu.

Pe 15 octombrie, în timpul Zilei Comunității la Cenaclul Franciscan din Assisi, Agnes informează Comunitatea că Adorația Perpetuă va începe a doua zi și preia turele de gardă. Răspunsul este generos: printre toți, Salvatore Caputo care va fi prezent în fiecare dimineață, cu excepția duminicii, și o va ajuta pe Agnes care va avea onoarea de a expune și a așeza Sfântul Sacrament. La 18 decembrie, părintele Raniero a scris o scrisoare Marelui Maestru Fra’ Angelo de Mojana din Cologna, în care îndeamnă la stipularea contractului de împrumut al San Manno către Dieceză, spunând că este convins că acesta este planul lui Dumnezeu. El scrie: ” Intervin în această chestiune în calitate pur spirituală. Am urmărit acest proiect încă de la început; sunt convins că este proiectul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu (nu o persoană sau un grup de persoane) este cel care dorește ca acel loc să fie „redat” cultului său, reactivat pentru gloria sa și pentru binele spiritual al poporului său tot mai otrăvit de materialism. „San Manno este singurul loc din întreaga Biserică Catolică care păstrează memoria istorică a sfântului perugian cu același nume care a trăit acolo ca pustnic cu multe secole în urmă. A dori să se șteargă această amintire, prin atribuirea complexului unor utilizări civile (pentru care există multe alte posibilități), înseamnă a se face responsabil pentru un prejudiciu spiritual și cultural foarte grav, față de orașul Perugia însuși, pe care nicio sumă de servicii sociale sau culturale nu l-ar putea compensa. […] Ea știe că în Perugia există o comunitate creștină, comunitatea „Magnificat” a reînnoirii în spirit, care a adunat acea dorință de Dumnezeu despre care am vorbit mai sus, fără niciun interes uman propriu, ci mai degrabă înfruntând dificultăți de tot felul și ura forțelor ostile credinței; acești oameni s-au autoimpozitat pentru a începe să adune fondurile necesare restaurării. Dar toate acestea atârnă în balanță până când va exista un contract care să creeze baza legală pentru acțiune… „.

Părintele Raniero Cantalamessa se adresează comunității, 8 decembrie 2004.

În stânga sa este Agnese Mezzetti, iar în dreapta Wanda Rossi.

1985

Pe 11 februarie, de sărbătoarea Fecioarei Maria de Lourdes, Wanda și Ginette își încep viața împreună. Episcopul Pagani celebrează Sfânta Liturghie în prezența lui Don Alberto Veschini și Don Ugo Coli. La final, ei urcă pe via del Poggio și intră în apartamentul pus la dispoziție de baroneasa Anna Monaco. Episcopul binecuvântează și, în bucurie și emoție, sunt servite băuturi răcoritoare ușoare. La 2 iulie, are loc semnarea contractului de comodat între SMOM și Curia Arhiepiscopală din Perugia-Città della Pieve.

1986

La 10 septembrie, a fost semnat contractul de comodat între Curie și Comunitatea Magnificat.

Pe 4 martie, San Manno s-a redeschis cu o Liturghie celebrată de părintele Alberto, iar adorația euharistică a început din nou.

Numele „Agnus Dei”: În timp ce se propuneau diferite nume, care nu întruneau un consens deplin, într-o zi Agnes se află în capela Sfântului Manno pentru a face ceva și, în timp ce se oprește în fața altarului, este impresionată de scrisul de pe eșarfa care flutura de pe toiagul Sfântului Ioan Botezătorul:„Ecce Agnus Dei„. Ea este sigură: Agnus Dei trebuie să fie numele. Vorbește despre asta cu cei implicați și toți sunt de acord, inclusiv părintele Raniero.

1988

La 12 martie, Monseniorul Cesare Pagani a murit și a fost succedat de Monseniorul Ennio Antonelli.

1991

La 27 septembrie, Wanda cumpără – cu toate bunurile sale – și vinde ulterior Fundației Comunitare, apartamentul din Via Fra’ Giovanni da Pian di Carpine în Ferro di Cavallo, vizavi de San Manno. Salvatore adaugă o contribuție pentru achiziționarea mansardei, solicitând un angajament de a o găzdui pe fiica sa Maria Pia, în cazul în care aceasta s-ar afla în nevoie.

Anna Brazzini, cu toate economiile sale, a cumpărat apartamentul din Via della Sposa pentru a avea, în apropiere de Madonna della Luce, o locuință pentru cei responsabili de capelă.

1992

Pe 27 martie, acoperișul părții istorice a San Manno s-a prăbușit.

1993

Între martie și iunie, inginerul Luigi Fioroni, membru al Comunității, a depus la municipalitatea din Perugia autorizații de construcție pentru a efectua lucrări de restaurare la San Manno.

La 27 decembrie, municipalitatea a eliberat o autorizație de construcție pentru efectuarea lucrărilor.

1994

În iunie, au început lucrările în San Manno, care au fost apoi suspendate din lipsă de fonduri.

1997

La 27 septembrie, cutremurul care a lovit Umbria a deteriorat și mai mult complexul San Manno.

2001

În iunie, lucrările de renovare au fost reluate la San Manno cu consolidarea statică a tuturor structurilor și finisarea celor două săli, a mormântului etrusc și a bisericii. Cu această ocazie, Monseniorul Giuseppe Chiaretti s-a deplasat acolo pentru a aduce binecuvântarea sa.

2005

La 23 septembrie, mica biserică din San Manno a fost redeschisă pentru cult, cu celebrarea Euharistiei de către Monseniorul Chiaretti.

Monseniorul Giuseppe Chiaretti, arhiepiscop de Perugia între 1996 și 2009, a prezidat celebrarea Pactului în timpul Convenției generale a Comunității de la Montesilvano din ianuarie 2004.

2012

S-au reluat lucrările de renovare și finisare a celor două apartamente, a claustrului, a sălii Consiliului și a unora dintre fațadele complexului; doi aliați, Luigi Fioroni și Stefano Lince, și-au aprofundat angajamentul profesional.

2014

La 23 iunie începe adorația euharistică continuă – de luni până vineri, zi și noapte – în mica biserică din San Manno.

Ostia Magna, expus pentru adorație euharistică pe altarul mic al bisericii mici San Manno.

2019

La 18 martie, tocmai când se lua decizia de a începe renovarea părții de nord, singura încă neterminată din întregul complex, a avut loc un incident ciudat: una dintre grinzile portante din acea parte s-a rupt într-un mod curios: deși nu era împovărată de nicio greutate în punctul fisurii – cu excepția propriei greutăți – grinda s-a deschis, ca o gură de șarpe. Acest lucru se datorează probabil unui defect al grinzii în sine…. Cert este că, din cauza acestui incident, planul de lucru care tocmai fusese deliberat a fost stopat pentru securizarea aripii afectate a clădirii și înlocuirea grinzii.

Grinda aripii încă nereconstruite a bisericii Sf,

rupt pe 18 martie 2019 într-un mod „curios”.