Descriere

San Manno este un complex monumental ale cărui origini datează de peste două mii trei sute de ani.

Cea mai veche parte este mormântul etrusc. Constând dintr-o cameră boltită destul de mare, realizată din blocuri de travertin, poate fi datată în secolul al III-lea înainte de Cristos. Pe peretele din stânga, la intrare, există o inscripție în limba etruscă, pe trei rânduri, una dintre cele mai lungi dintre cele care au ajuns până la noi.

Chiar deasupra Hypogeumului se află biserica și turnul din secolul al XIV-lea, cu ceea ce a mai rămas din frescele din secolul al XIII-lea din interior, precum și, deasupra altarului, o frescă din 1585 realizată de Scilla Piccinini, care îl înfățișează pe Tatăl Veșnic între Sfântul Petru și Sfântul Paul, Fecioara cu Pruncul. Casa rurală la sud este o fostă mănăstire fortificată construită în 1512, care a fost modificată de mai multe ori în epocile următoare.

Proprietăți

Complexul a fost inițial deținut de Templieri, apoi, în 1307, a fost reședința Marelui Maestru al Ordinului Ierusalimitean al Sfântului Mormânt, iar în prezent este deținut de Ordinul Cavalerilor de Malta, care l-au acordat în comodat de folosință gratuită Diecezei de Perugia, care l-a încredințat Comunității Magnificat.

Hypogeul etrusc din San Manno,

văzut din camera mortuară din stânga.

Aprilie 1979

În perioada Paștelui, Ginette Girardet se află în Franța, la Lyon, pentru a-și asista mama bolnavă, iar în timpul rugăciunii de dimineață vede imaginea complexului San Manno luminată de soare și o voce interioară îi spune: „O comunitate carismatică va trăi în acest loc și acolo se vor face adorație perpetuă, contemplație, mijlocire pentru cazurile disperate”. La întoarcerea la Perugia, vorbește despre aceasta cu Agnese Mezzetti, care o ascultată și păstrează în inima sa acest fapt, dar consideră că este o lucrare prea mare și nu vorbește cu nimeni despre aceasta.

August 1979

În august, Ginette se află din nou la Lyon cu mama și sora ei. Întoarsă la Perugia, o sună pe Agnese pentru a o saluta și cere rugăciune asupra ei la întâlnirea Micii Comunități care urma să aibă loc câteva zile mai târziu. Ea se simțe împovărată și dorește totodată să fie bine reintegrată în Comunitate, după cele două lungi absențe (două luni).

În vinerea următoare, ca de obicei, merge acasă la Agnese și la soțul acesteia, Marcello Bettelli, și – în timp ce ia masa cu familia – povestește de la început propria sa experiență cu privire la San Manno: în 1973, văduvă fiind, venise în Italia pentru a locui cu fiica sa Margherita, căsătorită cu un perugian, care locuia în cartierul Ferro di Cavallo. Trecând prin fața complexului San Manno a avut o locuțiune interioară: „Veți locui aici”. Dat fiind că aceasta se repetă de mai multe ori, își întreabă fiica dacă intenționează să închirieze sau să cumpere acele case. Fiica râde pentru că ar fi nevoie de prea mulți bani pentru a le renova și a putea fi locuite iar totul se termină aici. Apoi povestește despre imaginea pe care a avut-o în rugăciune la Lyon, în timpul Paștelui din acel an.

Marcello ascultă cu interes, nimeni nu comentează.

Frații sosesc pentru întâlnirea de rugăciune, unii lipsesc. Când sunt pe punctul de a începe, se aude soneria de la intrare: sosesc Stefano Ragnacci și Stefano Aquinardi care, din Papiano, au venit la Perugia cu o însărcinare și, înainte de a se întoarce acasă, decid să treacă pe la Marcello și să-l salute. Primiți cu bucurie, ei sunt invitați să rămână și să participe la rugăciune. Stefano Ragnacci spune că nu este cazul și pentru că „are pantaloni scurți”. După ce este liniștit în această privință cu o notă de umor, i se cere să pună mâna pe umarul lui Ginette, deoarece a sosit ca un „dar”. După câteva momente de laudă și de invocare a Duhului Sfânt, Stefano Ragnacci profețește următoarele: „Văd o bisericuță veche pe un deal, în mijlocul copacilor, și un înger al Domnului care, arătând spre ea, spune: vei locui aici cu comunitatea ta”. Apoi continuă: „Văd, de asemenea, o stea cometă odihnindu-se deasupra bisericuței conducând un șir de oameni care, ca într-o procesiune, se îndreaptă spre ea. Înăuntru este un pătuț, dar Pruncul este viu și emană o mare lumină. Mai întâi, însă, va exista un mare obstacol, dar în zadar, voința Domnului va triumfa”.

Marco Benedetti deschide Biblia și citește pasajul din Isaia: „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină. Ai înmulţit poporul lui, le-ai mărit bucuria: se bucură înaintea ta cum se veselesc la seceriş şi se înveselesc ca la împărţirea prăzii. Căci tu ai sfărâmat jugul care-l apăsa, toiagul de pe umerii săi şi nuiaua celui care-l oprima ca în ziua de la Madián. Căci orice încălţăminte zgomotoasă şi orice manta învăluită în sânge vor fi arse, hrană pentru foc. Pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui şi va fi numit sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii, ca întinderea stăpânirii lui şi a păcii să nu aibă sfârşit pe tronul lui Davíd şi, în regatul lui, să-l întărească şi să-l facă stabil prin judecată şi prin dreptate de acum şi pentru totdeauna. Zelul Domnului Sabaót va face aceasta ” (9, 1-6).

Toată lumea simte prezența Domnului care vorbește și, de îndată ce profețiile se termină, Marcello, pe a cărui față se citește o mare uimire, spune: „Rugăciunea s-a terminat, Ginette, pot să spun ce ne-ai spus mai devreme?” Bucuria umple inimile!

Din acel moment, Marcello crede în planul lui Dumnezeu și lucrează cu sârguință la el. El începe lunga călătorie, plină de dificultăți, pentru a realiza voia Domnului.

Octombrie 1979

La casa Bettelli, se fac rugăciuni pentru un discernământ cerut de o soră pe nume Clara (ea nu este din Perugia). Sunt prezenți: Tarcisio, Agnese, Ginette, Clara, Lorenza și Stefano Ragnacci, care profețește din nou în timpul rugăciunii: „Văd un turn pătrat, în vârful căruia se află o Mare Oastie strălucind de lumină. Turnul este înconjurat de ziduri circulare concentrice”.

Turnul din San Manno este pătrat, dar Stefano nu știe acest lucru.

Desen din secolul al XVIII-lea

al complexului San Manno.

Martie 1980

Numele proprietarilor este cunoscut: Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos și de Malta, denumit în mod obișnuit Ordinul Cavalerilor de Malta (SMOM). Administratorul pentru Umbria este Dr. Peppicelli, care are un birou în Ferro di Cavallo; este dificil să îl întâlnești. Între timp, o persoană anonimă donează un milion de lire pentru reconstrucția San Manno.

Mai 1980

Marcello și Ginette sunt primiți de Dr. Peppicelli, care le ascultă cererea, dar este sceptic și evaziv și avertizează că există o negociere în curs cu Primăria din Perugia pentru achiziționarea complexului, cu scopul de a construi acolo un CVA (Centru pentru bătrâni – nt); prețul cerut 120 de milioane de lire.

Dezamăgire, dar nicio incertitudine cu privire la voința lui Dumnezeu și astfel se ia decizia de a scrie o scrisoare Marelui Maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta de la Roma. Cu multă simplitate, este prezentată Comunitatea Magnificat, o realitate eclezială care face parte din Rinnovamento nello Spirito -Reînnoirea în Duhul Sfânt-, pe care Domnul, în rugăciune, a inspirat-o să creeze un loc de spiritualitate centrat pe adorația perpetuă a Sfântului Sacrament în casele din San Manno. Ei declară cu sinceritate că nu au bani sau alte bunuri materiale, dar că doresc cu tărie să realizeze planul lui Dumnezeu.

Înainte de a trimite scrisoarea, Ginette, însoțită de părintele Nazareno Bartocci și de monseniorul Lestini (vicar diecezan), este primită de Arhiepiscopul Monsenior Ferdinando Lambruschini, căruia îi cere o semnătură de aprobare a cererii. Acesta ia imediat hârtie și stilou și scrie următoarea scrisoare, a cărei fotocopie s-a pierdut, însă Ginette a transcris-o în jurnalul său: ” Eminentă Voastră, însoțesc cu deplină apreciere umila petiție adresată Alt. Em., referitoare la mica biserică cu câteva camere din San Manno. Grupul care își propune să realizeze inițiativele în cauză acționează în totală armonie cu episcopul, deși nu pot împărtăși tot optimismul cu privire la previziuni. De mulți ani privesc la San Manno ca la un centru cultural într-o zonă în care s-au înmulțit clădirile populare. Cred că acest grup de oameni dornici și entuziaști poate deschide calea pentru realizarea acestui proiect pastoral. Prin urmare, donația ar trebui să fie făcută diocezei, într-un mod în care ne vom pune de acord.

Voi fi infinit de recunoscător Excelenței Voastre dacă veți accepta această pledoarie cu seriozitate. Mă bucur să profit de această ocazie pentru a o confirma cu un sentiment de profundă venerație și stimă”.

Monseniorul Ferdinando Lambruschini (1911-1981), arhiepiscop de Perugia din 1968 până la moartea sa.

Iulie 1980

Cavalerii Maltezi au decis să continuie tratativele cu Primăria; știrea este raportată în buletinul municipal și Dr. Peppicelli nu mai este disponibil.

Într-un act de vandalism este arsă parțial ușa capelei. Se începe o novenă în fața ușii.

ușii.

Pe 10 iulie, în timpul întâlnirii Micii Comunități în casa Bettelli, Ermanno Colombo, care nu a fost niciodată interesat de San Manno, are o imagine profetică: „Isus într-un câmp plin de margarete uriașe care se împarte în două la înălțimea taliei. Cele două părți devin doi munți; din muntele derivat din partea inferioară a trupului lui Isus curge un izvor cu ape abundente în care se află o plasă plină cu fețe de oameni în loc de pește. Pe vârful muntelui derivat din partea superioară a trupului lui Isus se află un turn. El vrea să vadă ce este înăuntru, cere și intră. Mai întâi vede îngeri și heruvimi aranjați într-un triunghi, apoi vede o mulțime îngenuncheată și plecată cu fața la pamânt într-o atitudine de adorație. În cele din urmă vede un leagăn care pare a fi plin cu metal topit incandescent și oameni cu linguri de turnătorie care iau din el”.

Imaginea este astfel interpretată de cei prezenți: câmpul înflorit este Comunitatea Magnificat, iar Isus se află în mijloc. Cei doi munți formați din trupul lui Isus sunt simbolici: unul al evanghelizării, celălalt al adorației perpetue în unire cu Biserica cerească, din care evanghelizarea își extrage forța și eficiența (cele două carisme ale Comunității). Această adorație purifică Comunitatea „asemenea aurului în creuzet” pentru a face din ea un singur lingou de aur.

Avocatul Michele Cataldo acționează ca intermediar și stabilește o întâlnire pentru 20 iulie cu Dr. Rossi, un Cavaler al Ordinului Maltez care locuiește lângă Magione.

Marcello, Agnese și Ginette merg să-l vadă, iar el, când îi primește, le spune imediat clar că Ordinul, din cauza situației economice, are nevoie de bani și este interesat de propunerea Primăriei. El este foarte rece și descurajator.

Departe de a fi descurajați, cei trei expun cu o simplitate dezarmantă profețiile pe care le-au primit în rugăciune și intenția lor fermă de a asculta de Domnul.

Transformarea doctorului Rossi a fost imediată, spunând: „De ce nu ați venit mai devreme, când aveam putere de decizie în Ordin?” (de fapt, el nu mai era secretar general de șase luni). Adaugă că, în trecut, fiul său a întocmit un proiect pentru a realiza acolo un spital de zi pentru persoanele cu dizabilități, dar că acest proiect nu a putut fi finalizat. În cele din urmă, le recomandă acelorași persoane să meargă să discute direct cu Marele Maestru – Fra’ Angelo de Mojana – atunci când, în cursul lunii septembrie, acesta se va afla, ca în fiecare an, la castelul din Magione.

În acel an, din cauza angajamentelor care l-au ținut în străinătate, Marele Maestru nu a venit la Magione.

Se întocmește o primă schiță a vieții la San Manno. Marcello și Ginette se întâlnesc în repetate rânduri cu Dr. Peppicelli și cu Episcopul, care ia legătura cu Marele Maestru.

31 octombrie 1980

Episcopul telefonează acasă la familia Bettelli și îi invită să meargă la hotelul La Rosetta la ora 14.00 pentru o întâlnire cu contele Combi di Cesana, Marele Bail al Ordinului.

Marcello, Agnes și Ginette sosesc la timp și sunt întâmpinați de Conte, care îl vizitase pe Episcop în acea dimineață. Proiectul este prezentat ca fiind dorit de Dumnezeu. Contele este emoționat și spune: „Aseară, când m-am culcat, eram ferm hotărât să dau complexul Primăriei, dar când m-am trezit în această dimineață, m-am răzgândit în mod inexplicabil și am decis să i-l dau Episcopului”. Fața contelui este brăzdată de lacrimi și cere rugăciuni pentru Ordin, care are atâta nevoie.

Aprilie-iulie 1981

Ginette primește cheile de la San Manno de la Dr. Peppicelli și împreună cu Marcello, Fabio Palombaro și Michele Cataldo vizitează complexul.

Pe 17 aprilie 1981, a fost celebrată prima Liturghie la San Manno. Membrii Pastoralei Comunității Magnificat sunt prezenți. Tarcisio Mezzetti este convins că acesta este planul lui Dumnezeu.

Pe 20 aprilie 1981, la San Manno începe recitarea Rozariului în fiecare marți după-amiază.

La 30 mai 1981, a avut loc prima Adorație a Preasfântului Sacrament, adus de Agnese cu permisiunea Episcopului, care a recomandat ca Ostia consacrată să fie consumată pe loc la sfârșitul rugăciunii. Adorația are loc în fiecare vineri după-amiază, în timp ce sâmbăta, după cină, are loc o întâlnire de rugăciune carismatică de la ora 21.00 la 23.00.

La 15 iunie 1981, radioul anunță că a avut loc un incendiu la bisericuța San Manno. Ușa capelei este complet mistuită. Un angajat al Cavalerilor de Malta speculează că gestul a fost făcut din resentiment față de carismatici.

Pentru întâlnirile de rugăciune, acum trebuie să se treacă prin curtea interioară, deoarece Cavalerii, Autoritatea pentru prezervarea Monumentelor, Pompierii și Poliția au barat intrarea în mica biserică cu un zid de lemn fix. La 18 iunie 1981, în timp ce avea loc întâlnirea de rugăciune la lumina lumânărilor, un grup de tineri a făcut gălăgie puternică în spatele zidului de lemn. Nicoletta Tortoioli citește această profeție: «El a zis: „Fiţi atenţi, voi cei din întregul Iúda, locuitorii din Ierusalím şi tu, rege Iosafát! Aşa vă vorbeşte Domnul: «Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi înaintea acestei mari mulţimi, căci lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu! Mâine, coborâţi împotriva lor! Iată, ei vin pe urcuşul Ţiţ; îi veţi găsi la capătul torentului, în faţa pustiului Ieruel». Nu voi veţi avea de luptat cu această ocazie: voi aşezaţi-vă, staţi şi vedeţi eliberarea Domnului, care este cu voi! Iúda şi Ierusalím, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi! Mâine ieşiţi înaintea lor şi Domnul va fi cu voi!”. Iosafát s-a plecat cu faţa la pământ, iar întregul Iúda şi locuitorii Ierusalímului au căzut înaintea Domnului ca să se închine Domnului » (2 Cronici 20, 15-18).

Desen cu cerneală realizat de Ginette Girardet pentru a rememora evenimentul incendiului din 15 iunie 1981 și profeția primită trei zile mai târziu.

Adorația euharistică va avea loc acum în capela surorilor din San Donato all’Elce.

Pe 12 iulie 1981, în timpul Zilei comunitare de la Monte Malbe, ține meditația părintele Raniero Cantalamessa. Este prima sa întâlnire cu Comunitatea Magnificat. După învățătură, o întâlnește pe Ginette, care îi împărtășește despre experiența proiectului de viață de la San Manno. Părintele Raniero se arată interesat și preia direcțiunea spirituală. Întâlnirile dintre părinte și comunitate deven frecvente.

La 20 iulie 1981, arhiepiscopul, Monseniorul Lambruschini, moare subit și îi succede Monseniorul Cesare Pagani, cu care totul trebuie reînceput.

Părintele Raniero Cantalamessa ține o învățătură pentru comunitate la începutul anilor 1980.

1982

În ianuarie, Agnese merge la Episcop pentru a-l informa cu privire la proiectul San Manno, dar Monseniorul Pagani procedează cu prudență: dorește să viziteze locul – pe care îl va descrie mai târziu ca fiind „evanescent” – înainte de a lua legătura cu Ordinul de Malta, iar în cele două noi dieceze există multă muncă de făcut; trebuie să se aștepte.

Pe 10 martie, părintele Raniero consemnează o copie a unei profeții pe care o primise pe 12 ianuarie 1979. Afinitatea cu proiectul San Manno este izbitoare.

Textul unei profeții primite de la părintele Raniero Cantalamessa.

Pe 18 septembrie 1982, Marele Maestru al Ordinului se află la Magione și îl vizitează pe Episcop. În timpul întâlnirii, el confirmă oferirea gratuită a complexului către Dieceză, pentru activitatea pe care Comunitatea Magnificat dorește să o desfășoare sub responsabilitatea Episcopului.

Între timp, un frate al Comunității, arhitectul Fabio Palombaro, întocmește un proiect care prevede o restaurare sumară la un cost de aproximativ 200 de milioane de lire. Cavalerii de Malta doresc însă o lucrare mai amănunțită și se oferă să contribuie la costurile unor lucrări de renovare.

Este pregătit un al doilea proiect (500 de milioane de lire), care este considerat prea costisitor, apoi un al treilea.

Între timp, Primăria din Perugia, care intenționa să intre în posesia Complexului San Manno, dezlănțuie unele furtuni. Consilierul pentru lucrări publice a declarat război deschis și a spus că pentru a obține San Manno ar trebui să se treacă peste cadavrul său. Ostilitatea sa activă va înceta doar atunci când va fi înlăturat din funcție, când va trece de la municipalitate în Administrație în cadrul Provinciei de Perugia în urma alegerilor administrative. Între timp, există represalii împotriva Episcopului, care este amenințat cu exproprierea forțată.

Monseniorul Cesare Pagani (1921-1988), arhiepiscop de Perugia din 1981 până în ziua morții sale, însoțit de Marcello Bettelli, într-o zi a Comunității, la 8 decembrie 1987, la Cenaclul Franciscan din Santa Maria degli Angeli (Perugia).

1983

20 decembrie 1983. Lupta devine aprigă. Episcopul, foarte îngrijorat, convoacă Comunitatea în persoanele care s-au ocupat de proiect și pe unii dintre Responsabili.

Primarul îi aduce la cunoștință hotărârea sa de a prelua San Manno pentru a face un CVA acolo (Centru de zi pentru bătrâni n.t). Episcopul oferă Comunității mai multe case pentru a-și realiza proiectul. Uimirea cuprinde pe toată lumea; Ginette sare dintr-o dată și îngenunchează la picioarele Episcopului, protestând că Domnul a indicat acel loc pentru adorația Sfântului Sacrament. Episcopul este surprins și tulburat, cu atât mai mult cu cât părintele Raniero, care se află printre cei prezenți, adaugă că acela este singurul loc, din toată creștinătatea, care păstrează amintirea acestui sfânt Camaldolez și, prin urmare, prețios pentru dieceza de Perugia.

Episcopul este de acord și îi lasă să plece.

Părintele Raniero, Marcello, Ginette merg la Roma pentru a se întâlni cu Marele Maestru Fra’ Angelo de Mojana di Cologna. O întâlnire de 10 minute, dar… fără rezultat.

La 28 decembrie 1983, Comunitatea este convocată și Tarcisio propune o autoimpozitare liberă care să fie dată într-un an sau doi pentru a se ajunge la suma necesară (300 de milioane de lire) pentru realizarea lucrării. Cine promite un milion, cine promite două. Răspunsul este imediat și generos.

Au existat plângeri că, în loc de donație, SMOM a preferat Comodatul de folosință. În fața amenințărilor de expropriere din partea municipalității, acest lucru a fost considerat providențial, dat fiind că Ordinul nu putea fi expropriat deoarece se bucura de Dreptul Internațional.

Lupta escaladează și ajunge în paginile ziarelor locale.

Cavalerii de Malta par să fie pe punctul de a ceda în fața compromisului propus de municipalitate: partea cu ferma pentru CVA și partea istorică pentru Comunitate.

Părintele Raniero îi scrie Episcopului o scrisoare în care îi cere să ia poziție în favoarea proiectului Comunității. De asemenea, el intervine pe lângă Ordinul Cavalerilor de Malta. Se va face apel și la Tribunalul Administrativ Regional din Umbria. Av. Franchi, avocatul Curiei, își asumă apărarea pentru Comunitate. În aproximativ o lună, cazul este discutat și Primăria pierde. Avocatul își exprimă uimirea, atât pentru timpul scurt, cât și pentru rezultat și spune: „Numai rugăciunile voastre!”.

Monseniorul Cesare Pagani, în picioare, adresându-se Comunității la 8 decembrie 1987.

Din stânga se văd părintele Fernando Sulpizi, Agnese Mezzetti, Tarcisio Mezzetti și părintele Giuseppe Gioia.

1984

În primele zile ale lunii august, în timp ce Comunitatea trăiește campusul de vară din Palinuro, preotul local, părintele Gerardo Bonora, proclamă o profeție: „Domnul vrea să locuiască în mijlocul acestor oameni ai Magnificatului și cere să fie instalat „Cortul întâlnirii””. Există perplexitate deoarece nu există niciun cort disponibil, dar preotul insistă: este sigur că aceasta este dorința Domnului. Adorația euharistică începe apoi cu un aranjament sărăcăcios într-o mașină, unde Sfântul Sacrament este adorat toată noaptea de Wanda, ministrul extraordinar al Euharestiei, la lumina slabă a unei lumânări.

A doua zi, un microbuz este amenajat ca o mică capelă și adorația continuă, frații făcând cu rândul.

Domnul nu întârzie să răspundă cu vindecări și evenimente extraordinare.

Pe 10 septembrie, Domnul îndeamnă la începerea Adorației. Agnes și Ginette merg la Episcop, care aprobă inițiativa și le trimite la Don Ugo Coli pentru a alege biserica. Don Ugo le primește, le ascultă cu interes și se pune imediat la dispoziție. El este gata să le-o ofere pe aceea pe care o preferă între Santo Stefano, Santa Teresa și Sant’Anna și Madonna della Luce. Cea din urmă biserică, asupra căreia cade alegerea, este închisă de mult timp: geamul de la rozeta sa este spart, iar podeaua este murdară. Este curățată și amenajată corespunzător.

Pe 14 octombrie, părintele Raniero trece prin Perugia și celebrează prima Liturghie la Madonna della Luce, sfințind Ostia care va fi expusă după aceea.

Pe 15 octombrie, în timpul Zilei Comunitare la Cenaclul Franciscan din Assisi, Agnese informează Comunitatea că Adorația Perpetuă va începe a doua zi și că primește adeziuni pentru turele de gardă. Răspunsul este generos: printre toți, Salvatore Caputo va fi prezent în fiecare dimineață, cu excepția duminicii, și o va ajuta pe Agnese, care va avea onoarea de a expune și a depune Sfântul Sacrament. Pe 18 decembrie, părintele Raniero scrie o scrisoare Marelui Maestru Fra’ Angelo de Mojana din Cologna, în care îndeamnă la stipularea contractului de Comodat de folosință al complexului San Manno către Dieceză, spunând că este convins că acesta este planul lui Dumnezeu. El scrie: „ Intervin în această chestiune în calitate pur spirituală. Am urmărit acest proiect încă de la început; sunt convins că este proiectul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu (nu o persoană sau un grup de persoane) este cel care dorește ca acel loc să fie „redat” cultului său, reactivat pentru gloria sa și pentru binele spiritual al poporului său tot mai otrăvit de materialism. „San Manno este singurul loc din întreaga Biserică Catolică care păstrează memoria istorică a sfântului perugian cu același nume, care a trăit acolo ca pustnic cu multe secole în urmă. A dori să se șteargă această amintire, prin atribuirea complexului unor utilizări civile (pentru care există multe alte posibilități), înseamnă a deveni responsabili pentru un prejudiciu spiritual și cultural foarte grav, față de orașul Perugia însuși, pe care nicio sumă de servicii sociale sau culturale nu l-ar putea compensa. […] voastră știe că în Perugia există o comunitate creștină, comunitatea „Magnificat” care face parte din Reînnoirea în Duhul Sfânt, care a preluat acea dorință a lui Dumnezeu despre care am vorbit mai sus, fără niciun interes uman propriu, ci mai degrabă înfruntând dificultăți de tot felul și ura forțelor ostile credinței; acești oameni s-au autoimpozitat pentru a începe să adune fondurile necesare restaurării. Dar toate acestea atârnă în balanță până când nu va exista un contract care să creeze baza legală pentru acțiune… ”.

Părintele Raniero Cantalamessa se adresează Comunității, 8 decembrie 2004.

În stânga sa se află Agnese Mezzetti, iar în dreapta Wanda Rossi.

1985

Pe 11 februarie, de sărbătoarea Fecioarei Maria de la Lourdes, Wanda și Ginette își încep viața în comun. Episcopul Pagani celebrează Sfânta Liturghie în prezența părintelui Alberto Veschini și a părintelui Ugo Coli. La final, ei merg pe strada Poggio și intră în apartamentul pus la dispoziție de baroneasa Anna Monaco. Episcopul o binecuvântează și, în bucurie și emoție, sunt servite băuturi răcoritoare și o gustare. La 2 iulie, are loc semnarea contractului de comodat de folosință între SMOM și Curia Arhiepiscopală din Perugia-Città della Pieve.

1986

La 10 septembrie, a fost semnat contractul de comodat de folosință între Curie și Comunitatea Magnificat.

Pe 4 martie, San Manno s-a redeschis cu o Liturghie celebrată de părintele Alberto, iar adorația euharistică a început din nou.

Numele „Agnus Dei”: În timp ce se propun diferite nume, care nu întrunesc un consens deplin, într-o zi Agnese se află în capela de la San Manno pentru a face ceva și, în timp ce se oprește în fața altarului, este impresionată de textul scris de pe eșarfa care flutura de pe toiagul Sfântului Ioan Botezătorul: „Ecce Agnus Dei„. Ea este sigură: numele trebuie să fie Agnus Dei. Vorbește despre asta cu cei implicați și toți sunt de acord, inclusiv părintele Raniero.

1988

La 12 martie, Monseniorul Cesare Pagani moare și este succedat de Monseniorul Ennio Antonelli.

1991

La 27 septembrie, Wanda cumpără – folosind bunurile sale – și ulterior transferă Fundației Comunității, apartamentul de pe strada Fra’ Giovanni da Pian di Carpine în cartierul Ferro di Cavallo, vizavi de San Manno. Salvatore face o donație pentru achiziționarea mansardei, solicitând angajamentui de a o găzdui pe fiica sa Maria Pia, în cazul în care aceasta s-ar afla în nevoie.

Anna Brazzini, cu toate economiile sale, cumpără apartamentul de pe strada della Sposa pentru a avea, în apropiere de Madonna della Luce, o locuință pentru cei care răspund de Capelă.

1992

Pe 27 martie, acoperișul părții istorice de la San Manno se prăbușește.

1993

Între martie și iunie, inginerul Luigi Fioroni, membru al Comunității, depune la Primăria din Perugia autorizații de construcție pentru a efectua lucrări de restaurare la San Manno.

La 27 decembrie, Primăria eliberează o autorizație de construcție pentru efectuarea lucrărilor.

1994

În iunie, încep lucrările la San Manno, care sunt ulterior suspendate din lipsă de fonduri.

1997

La 27 septembrie, cutremurul care a lovit Umbria deteriorează și mai mult complexul San Manno.

2001

În iunie, lucrările de renovare la San Manno sunt reluate cu consolidarea statică a tuturor structurilor și finisarea celor două săli, a mormântului etrusc și a bisericii. Cu această ocazie, Monseniorul Giuseppe Chiaretti se deplasează acolo pentru a duce binecuvântarea sa.

2005

La 23 septembrie, mica biserică din San Manno este redeschisă pentru cult, cu celebrarea Euharistiei de către Monseniorul Chiaretti.

Monseniorul Giuseppe Chiaretti, arhiepiscop de Perugia între 1996 și 2009, prezidează celebrarea Alianței în timpul Întâlnirii Internaționale a Comunității de la Montesilvano din ianuarie 2004.

2012

Se reiau lucrările de renovare și finisare a celor două apartamente, a claustrului, a Sălii Consiliului și a unora dintre fațadele complexului; doi aliați, Luigi Fioroni și Stefano Lince, își pus la dispoziție competențele profesionale în mod foarte generos.

2014

La 23 iunie începe adorația euharistică continuă – de luni până vineri, zi și noapte – în mica biserică din San Manno.

Ostia Magna, expusă pentru adorație euharistică pe altarul mic al bisericuței din San Manno.

2019

La 18 martie, tocmai când se ia decizia de a începe renovarea părții de nord, singura încă neterminată din întregul complex, are loc un incident ciudat: una dintre grinzile portante din acea parte se rupe într-un mod curios: deși nu era împovărată de nicio greutate în punctul fisurii – cu excepția propriei greutăți – grinda se deschide, ca o gură de șarpe. Acest lucru se datorează probabil unui defect al grinzii în sine…. Cert este că, din cauza acestui incident, planul de lucru care tocmai fusese deliberat este stopat pentru securizarea aripii afectate a clădirii și înlocuirea grinzii.

Grinda aripii încă nereconstruite a bisericii San Manno,

ruptă pe 18 martie 2019 într-un mod „curios”.